De ce am ales medicina?

Este o întrebare bună, care mi-a fost adresată de multe ori şi la care am răspuns cel mai adesea în două feluri: “Nu mi-a plăcut altceva” sau “Nu m-am văzut făcând altceva”. Desigur, atunci când îmi pun singură întrebarea asta, mai ales in sesiune, răspunsul este “Nu ştiu”, dar trec repede peste întrebările existenţiale şi mă întorc la învăţat.

Eu am terminat liceul pe mate-info. Ştiinţele sau filologia nu fuseseră niciodată o opţiune. La început nu aveam planuri pentru facultate. Părea că mai e timp să mă gândesc. Asta până în clasa a 11-a, când m-a lovit dintr-o dată întrebarea “Eu la ce facultate vreau?”. Aşa că am început să mă gândesc şi să le exclud. Info? Nu mă atrage şi nu mă pricep. Drept? Hmm, poate. ASE? Nu, clar nu. Poliţie? Ar fi mişto să fiu doamna detectiv dar să fim serioşi… nu jucam în CSI sau ceva. Arhitectură? Nu cred că mi s-ar potrivi. Medicină…? Ar fi o variantă. Şi din a fi o variantă, a ajuns la a fi singura variantă. Devenisem setată pe medicină. Era medicina sau nimic. Am refuzat să îmi depun dosarul şi la altă facultate ca să am ce face în cazul în care nu luam admiterea. Dar eu nu concepeam acest lucru. Mereu mi-am zis „Dacă alţii pot, eu de ce să nu pot?” Şi până la urmă cred ca a fost o motivaţie în plus.

Tot ce ştiam la momentul respectiv despre medicină era că trebuie să învăţ. Mult. Ştiam că nu e o facultate uşoară dar am avut încredere în mine şi în faptul că pot să o fac. Aşa că am luat hotărârea cea mare: dau la medicină. Ca orice alt elev, m-am apucat de meditaţii la chimie şi biologie. Biologia mi-a plăcut mereu însă cu chimia nu aveam nicio tangenţă. Cu toate astea, am reuşit să învăţ. Problema mea nu fusese că nu puteam ci că nu mă interesase până la momentul acela. Mulţi au crezut că nu o sa reuşesc, dar am intrat din prima încercare cu lăudabila notă de 9,85. Am ajuns la concluzia că totul e să vrei. Bine, trebuie să te ducă şi capul. Medicina nu e numai toceală. Acum, poţi să foloseşti numai metoda asta, dar unele lucruri trebuie învăţate logic, înţelese. Odată ce inţelegi cum funcţionează, totul devine mult mai uşor.

Nu o să mint. Nu am pornit de la ideea că vreau să ajut oameni, să le salvez viaţa. Nu mă vedeam ca o viitoare eroină. Şi nici pe departe nu m-am gândit la bani. Consider că nu merită să îţi alegi o meserie pe care nu o faci cu drag doar pentru că eşti bine plătit. Pur şi simplu am considerat că domeniul medical este fascinant şi că încă sunt atâtea lucruri care urmează să fie descoperite. Pe scurt, am avut presimţirea că o să-mi placă.

Relaţia mea cu medicina e una de genul love-hate. Mereu vreau să-i spun “Îmi place de tine, ok? Dar mă enervezi că uneori eşti atât de complicată!” Şi cu toate astea, tot la medicina aş da. Consider că ai parte de experienţe frumoase, pe care nu le-ai putea trăi altundeva. Evident, ai parte şi de experienţe mai urâţele, dar e ca orice alt lucru din viaţa… şi cu bune şi cu rele.

Dacă îţi pui întrebarea “Să dau la medicină?”, în primul rând, fii convins că o faci pentru că asta îţi doreşti şi nu pentru că eşti influenţat de alţi factori. În al doilea rând, fii convins că îţi place. Nu trebuie neapărat să fie o pasiune, dar cel puţin să îţi placă. În al treilea rând, ia în considerare faptul că nu o să fie aşa cum te aştepţi. Medicina nu e ca în serialele pe care le vizionezi în liceu. Şi nu în ultimul rând, pregăteşte-te să nu ai timp de nimic, să ajungi frânt seara acasă şi evident, să pui sub semnul întrebării alegerea făcută.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s