Spiritul sărbătorilor

Sau chiar de dinainte să inceapă facultatea idk

Aşa mult îmi place perioada asta din an! Vin sărbătorile! Yey! Dar cel mai important, avem şi noi o oarecare vacanţă. De ce zic oarecare? Teoretic, vacanţa noastră este de pe 23 decembrie până pe 4 ianuarie, ceea ce înseamnă cam 11 zile… Nici măcar 2 săptămâni. Dar mă rog, să ne bucurăm de ce ne oferă facultatea, că putea fi şi mai rău.

Chiar dacă a fost un semestru făcut aproape în totalitate online, am ajuns să fiu destul de obosită acum, pe final de an. În orice caz, nu se compară cu oboseala din alţi ani, aşa că nu vreau să pară că mă plâng prea mult. Deşi, am observat că mă simţeam mult mai fresh după stagiul făcut dimineaţa la facultate. Acum, de când am trecut complet în online, parcă aş dormi non-stop. Presupun că mersul pe jos prin frig până la facultate şi înapoi mă scoteau din starea asta de vegetaţie şi eram oarecum mai productivă pe parcursul zilei.

Şi totuşi, ce îmi place cel mai mult la aceste ultime săptămâni din decembrie? În primul rând, pauza de la facultate. Nu mai adorm cu gândul că ziua următoare trebuie să mă trezesc la 7:55 ca să ajung la stagiul de la 8. Chiar prefer o dimineaţă în care să stau să lenevesc în pat şi să nu ma deplasez 2 metri până la birou. Şi nu e vorba doar de dimineaţă. Toată ziua e liberă! Acum am atâta timp să ies în oraş, să merg la cumpărături şi să mă enervez când văd că nu există nicio distanţare sociala. Dar hei, măcar nu e facultate.

În al doilea rând, deşi ştiu că după vacanţă urmează sesiunea, iar materiile din semestrul acesta nu sunt chiar cele mai lejere, pot să am vreo 2 zile înainte şi după Crăciun în care zic “Azi nu învăţ că e Crăciunul.” La fel şi cu Anul Nou… Cine învaţă pe 31, 1, 2? Nimeni. Ok, aproape nimeni, nu am cum să fiu 100% sigură şi totodată nu vreau să subestimez pe nimeni. Acum, faptul că nu învăţ este complet justificat de aceste sărbători. În concluzie, mă pot uita la seriale cu o doză mai mică de stres. Vine sesiunea, dar doar n-o să învăţ de sărbători.

E o perioadă aparte în felul ei… Până la urmă, e doar o dată pe an. Şi chiar dacă a fost un an mai deosebit (să zicem), şi oricât de Grinch aş fi eu (alţii au spus-o), tot mă bucur de acest miligram de “magia sărbătorilor”. Şi aşa viaţa a devenit destul de tristă în ultima vreme, aşa că trebuie să ne bucurăm de lucrurile mici, care acum un an poate nu ne ofereau vreun motiv de bucurie.

Cursuri la care particip… cu drag

Da, ştiu, la început poate părea că sunt sarcastică, dar există şi astfel de cursuri. Nu sunt multe, ce-i drept. Dacă mă gândesc bine, au fost chiar puţine de-a lungul anilor, poate 1-2 în fiecare an. Şi totuşi, ce a fost diferit? De ce unele cursuri mi-au plăcut şi altele nu?

Mi-am dat seama că nu e vorba de materie în sine, ci de profesori şi modul fiecăruia de a preda. Nu am suportat niciodată cursurile la care mergeam doar ca să asist la o lectură de pe slide-uri. Şi din păcate, au fost câteva de genul. Oricât de importantă ar fi fost materia respectivă, nu puteam să îmi menţin concentrarea mai mult de primele 5 minute. Nu exista niciun fel de interacţiune între profesor şi student. Uite, asta e informaţia, ai fost atent, bine, n-ai fost atent, iar bine. Apoi, tu ca student, pleci de la curs cu gândul “Asta puteam să fac şi eu acasă. Data viitoare nu mai vin.” Iar apoi se intreaba profesorii de ce nu mai vine nimeni la curs.

Poţi să-ţi dai seama foarte uşor când ai în faţă un profesor care vine ca să te înveţe ceva sau unul care vine doar pentru că asta e obligat să facă. Dacă profesorul nu e interesat, nici studenţii nu sunt, apoi profesorul vede că studenţii nu sunt interesaţi, aşa că, el de ce ar fi? Şi uite aşa apare un cerc vicios.

Pe de altă parte, cursurile care chiar mi-au plăcut, au fost cele la care se vedea clar că profesorul îşi doreşte ca tu să rămâi măcar cu câteva noţiuni esenţiale după curs. Şi aşa e şi normal. Restul lucrurilor îţi rămân ţie de aprofundat acasă. În momentul în care vezi că un profesor îţi vorbeşte liber, se străduieşte să simplifice lucrurile cât mai mult ca să poţi să înţelegi, îţi face scheme, îţi mai strecoară câte un exemplu din practică, parcă începe să-ţi fie drag să îl asculţi.

Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte acum este cursul de istoria medicinei din anul I. Istoria medicinei… o materie de presesiune, examen uşor, noţiuni fără de care poţi să termini medicina bine mersi. Cu toate astea, cursul mi s-a părut atât de interesant. Pe langă faptul că era informativ, era şi amuzant. Între noi şi profesor parcă era o relaţie de colegialitate, o atmosfera destinsă, parcă era o gură de aer proaspăt. Ţin minte că dura destul de mult cursul. Desigur, o variantă mai uşoară ar fi fost lectura de pe slide-uri. Cursul ar fi durat 45-50 de minute cel mult, am fi plecat acasă la fel cum am venit şi viaţa mergea înainte. Acum, chiar am ajuns să admir profesorii pe care chiar îi interesează cu ce rămân studenţii după curs şi care se străduiesc să facă materia placută pentru noi.

Bineînţeles, oricât de bine ar fi făcut un curs, nu o sa rămâi cu toate noţiunile care ţi-au fost predate. Consider că cel mai important este ca la sfârşitul fiecărui curs să ai o bază pe care să poţi să construieşti singur. Adică, să ştii câteva informaţii esenţiale din lecţia respectivă, ca să poţi învăţa în continuare acasă. Si din păcate, nu se întâmplă mereu asta.