Experienţa examenelor online

Deja este a doua sesiune online şi lucrurile merg doar din rău în mai rău. De la început nu mi-a plăcut metoda aceasta de examinare din motive pe care le-am menţionat şi în trecut. Medicina nu se învaţă acasă, examenele nu sunt făcute pentru a fi date de acasă. Şi încă ceva ce nu înţeleg… restaurantele sunt acum deschise. Şi înainte, am tot văzut prin oraş cum stăteau oamenii în bulele alea de plastic afară la lumina şi căldura radiatoarelor, unii peste alţii, pretinzând ca e spaţiu deschis, deci e ok, măsurile sunt respectate. Cu toate astea şi cu toate sălile de care dispune facultatea, noi nu am putut da examenele fizic.

În plus, sesiunea asta s-a schimbat puţin structura examenelor. La fiecare materie avem un minut pe grilă şi imposibilitatea de a ne întoarce la o grilă precedentă şi de a-i modifica răspunsul. Pot înţelege ideea de “minutul şi grila”. Hai să nu ne ascundem după deget. La examenele online se copiază. Prea mult timp pentru grile înseamnă că până şi cei care habar nu au ce materie au avut de învăţat o să aibă timp să caute răspunsul. Dacă ai citit măcar o dată, ai o idee unde ar trebui să cauţi răspunsul. Iar dacă ai învăţat, unele grile pot fi rezolvate şi în 10-15 secunde. Însă, pentru cineva care nu ştie ce şi unde să caute la majoritatea grilelor, un minut s-ar putea să nu fie suficient. Părerea mea este că poate fi o metodă de departajare… cât de cât.

Ceea ce nu pot înţelege este de ce să nu mă pot întoarce la o grilă anterioară. Să zicem că printre primele grile am câteva mai dificile la care am nevoie de timp de gândire mai mult de un minut. Eu nu am de unde să ştiu cum vor fi grilele ce vor urma. Dacă eu la minutul 10 sunt abia la grila 5, normal că încep să mă panichez şi nu mai pot să gândesc cum trebuie. Până la urmă, la un examen normal am posibilitatea să-mi modific răspunsul final. Se mai întâmplă să-ţi aduci aminte mai greu unele lucruri.

Desigur, pe lânga asta, rămân şi vechile probleme – grilele greşite. Şi când zic că sunt greşite, sunt sigură de asta, pentru ca am verificat în curs. După asta stai şi începi să dai mail pe la profesori pentru ca o grilă poate face diferenţa între note. Iar la pachet cu asta vine faptul că nu toată lumea are aceleaşi grile şi e destul de frustrant să vezi că tu ai avut ghinion de grile greşite şi alţii nu.

Principalul lucru care mă enervează cel mai tare la examenele online este că exista mulţi factori pe care nu îi poţi controla:

  • foloseşti un pc sau un laptop a cărui baterie rezistă câteva minute fără să fie băgat în priză şi te trezeşti că se ia curentul
  • wifi-ul începe să facă figuri şi trebuie să treci rapid pe hotspot
  • platforma de examen începe să facă figuri şi nu înţelegi de ce, că totul pare în regulă cu wifi-ul
  • laptopul se hotărăşte că e un moment bun să se blocheze şi tu stai acolo şi aştepţi neputincios întrebându-te cu ce ai greşit în viaţa asta

Mi se pare frustrant să nu poţi să dai examenul cum trebuie din cauza acestor factori pe care oricum nu ai cum să îi controlezi. Mi-e dor de vremurile când cea mai mare problemă era că nu învăţasem destul de bine. Măcar asta era ceva ce depindea de mine.

Sper totuşi că asta e ultima sesiune online. Da, e mai greu să dai examene fizic, dar aşa e normal. Trebuie să înţelegem că situaţia de acum nu e una normală. Chiar dacă încet-încet am început să ne adaptăm la cum sunt lucrurile în momentul de faţă, trebuie să ne întoarcem la cum erau înainte de pandemie.

2 gânduri despre „Experienţa examenelor online

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s